Italia: Un’emozione per sempre

E grozav sa ai langa tine persoane cu care impartasesti pasiuni comune. In timp ce amicii si prietenii s-ar putea satura de discursurile interminabile despre cat de mult imi place Italia, cu Bianca lucrul acesta cu siguranta nu se intampla. Bianca este si ea o indragostita de peninsula asa ca astazi am invitat-o sa va scrie cum a inceput love story-ul ei cu Italia. 

Îmi place să-mi amintesc cum m-am îndrăgostit de Italia, îmi place să “ne” spun povestea începută pe neștiute pentru că dincolo de ea se află un întreg amalgam de sentimente ce stau la baza plăcerii mele de a călătorii și a descoperi lumea asta minunată care ne înconjoară. Dar în același timp îmi place să-l parafrazez pe Ramazzotti: “‘Com’è cominciata io non saprei/ la storia infinita con te…”

Aveam 7 ani când tata mi-a cumpărat un album Al Bano și Romina Power pe care tin minte că l-am ascultat ani de zile la casetofonul meu vechi în bucătărie. Și acum tresar și tresar bine când aud undeva “Felicita”, “Tu soltanto, tu” sau “Ci Sara”.

Apoi m-am îndrăgostit până peste urechi de Eros Ramazzotti, de paste, de pizza, de cartea Veneția iarna a lui E. Robles, și curând Veneția intra în top 3 locuri de văzut cât mai repede. Atât a însemnat Italia pentru mine până în 2009, când într-o leneșă zi de iunie am găsit niște bilete de avion, curios de ieftine și în august zburam să “bifez” Veneția.

Întâi am fost dezamăgită de marea de oameni pe lângă care marea Adriatică părea doar o baltă și m-am cam supărat, căci undeva în sufletul meu simțeam că supraevaluasem acest loc unic, pe care mi-l imaginam plin de romantism și candoare… de fapt, eram doar debusolată că nu am ales o altă perioadă în care să o vizitez. A rămas să mă întorc, dar încă nu am făcut-o, zici că n-am curaj, curaj să nu fiu rănită din nou. Așadar, nu, nu la Veneția m-am îndrăgosit de Italia, dar la Veneția am învățat ceva: să nu perseverez în greșeală, în greșeala de a mai sta la Veneția doar pentru că ea a fost ținta unei vacanțe de mult dorite. Așa că, a doua zi, am plecat în explorare: prima oprire a fost Verona cu arena ei, cu Julieta ei și balconul ăla fals și siropos. Mi-am pus o dorință cu mâna pe sânul Julietei și ea s-a îndeplinit (bine, nu chiar aunci), dar sincer, nici la Verona nu m-am îndrăgostit de Italia, însă începuse deja să-mi placă mai mult.

A doua oprire a fost la Padova… și țin minte exact momentul… eram în Prato della Valle, era duminca după prânz, timpul era leneș iar eu foarte obosită, nici sufletește parcă nu stăteam OK, pusesem mâna pe sarcofagul Sfâtului Anton, în Basilica sa și îmi mai pusesem o dorință, așa în treacăt… apoi ne-am așezat în piață și s-a întâmplat ceva, m-a cuprins o emoție, o liniște, o pace și un ceva inexplicabil. Parcă mai trecusem pe acolo, parcă mai simțisem ce simțeam atunci, dar nu-mi permiteam să simt “aiurea” atunci (acum aș face-o), așa că am plecat. Dar ceva a rămas la Padova, o vreme nu mi-am dat seama ce, dar urma să aflu anul următor… la Roma.

A treia zi am vizitat Bologna și abia atunci am exclamat: Italia ești frumoasă! Bella Italia, bella mia! Am plecat tristă, căci mai doream să rămân, am plecat neconsolată că nu mi-am permis să văd mai mult și să simt mai mult, dar știam, știam că aceasta nu va fi ultima vizită. Știam.

În noiembrie 2010 am ajuns la Roma, toate s-au întâmplat rapid și am ajuns în cetatea eternă fără prea multe planuri dinainte. Am ajuns într-o duminică de toamnă, într-o noapte de toamnă, iar a doua zi dimineața la ora 7 trebuia să fiu pe Ponte Sisto. Am plecat de la hotel la 6 ca să am timp să merg pe jos, așa că am ajuns în Piazza Navona chiar când se lumina și s-a întâmplat din nou… senzația de la Padova, acum eram sigură și m-am lăsat compleșită, ei da… atunci da, atunci m-am îndrăgostit de Italia, iremediabil și am știut că vreau să văd mai mult, să înțeleg mai mult și să iubesc mai mult din acele locuri. M-am întors în Piazza Navona în fiecare zi timp de o săptămână, în diferite momente ale zilei și de fiecare data o vedeam altfel, am cunoscut-o într-o dimineață răcoroasă cu miros de cappuccino și pâine proaspătă, apoi într-o după-amiază aurie cu raze care mi-au mângâiat fața și mi s-a părut de neuitat într-o noapte rece, luminată doar de fântâna lui Bernini și de sclipirea din ochii mei.  Piazza Navona e un loc “prea perfect”.

Urmarea: m-am întors cu un plan, luna de miere în Italia, însă în Parcul Național Cinque Terre, de pe Coasta Ligurică, pe care îmi doream să-l văd de ceva vreme și unde iubirea mea pentru țara asta fantastică a luat proporții nebănuite. Niciodată și niciunde nu m-am mai simțit ca acolo, într-un sat cocoțat pe o stâncă. Am mai vizitat apoi Pisa, Genova, împrejurimile Romei, Vaticanul și acum în octombrie mă pregătesc de o mica porție de Toscana, care știu de pe acum ce urmări va lăsa în mine. Știu pentru că deja am citit 3 ghiduri și am căutat poze din toate satele Toscanei.

Așadar ne-am îndrăgostit, nu chiar la prima vedere, dar scântei au existat încă de la început. Desigur, eu cunosc Italia pur din punct de vedere turistic, sunt convinsă că a trăi în Italia este mult mai diferit de a vizita Italia, însă cu toate astea mi-aș dori o experiență italiană, fie și doar de câteva luni (cam așa ca în Franța, cu care îmi place să cred că am o altă relație specială după ce am locuit la Montpellier 3 luni, dar asta e cu totul altă poveste frumoasă).

Ce aștept? Nu știu, probabil un semn că experiența mea italiană ar putea cumva avea loc. Sau aștept să fiu pregătită, căci așa se spune: “Poveștile li se întâmplă doar celor care sunt în stare să le povestească. Experiențele li se arată doar celor care sunt în stare să le parcurgă”.  (Paul Auster, a scris despre New York, dar nu mai vreau acum să intru în detalii).

7 thoughts on “Italia: Un’emozione per sempre

  1. Foarte frumos! Italia are un farmec unic,eu simt asta doar din faptul ca acum iau niste cursuri,si mi-am dat seama doar din filme si muzica dar abia astept sa ajung si eu .De Bologna am mai auzit ca e superba.

  2. M-ai uns la suflet cu articolul asta: eu sint padovana prin alegere si iubesc orasul asta mult de tot, asa micut, cu stradutele strimpte si pietruite si lampioane ce poarta greutatea anilor. Si desigur, cu al sau Prato della Valle🙂

  3. am stat de cateva ori cate 2-3 zile, venetia, florenta, roma si simt ca a fost prea putin.

    vreau sa vad si sudul, sicilia, dar si metropolele din nord, totusi ma atrage mai mult sudul.

    • Cu siguranta ca e putin, din pacate o sa vezi ca oricat ai sta tot putin o sa ti se para. Sudul este un magnet pentru turisti, din sud vin si toate stereotipurile generale despre italieni, deci simti mai mult ca esti in Italia, mancarea e gustoasa, oamenii sunt joviali si fermecatori, asa ca ai toate premisele pentru o vacanta faina. Nu mai zic nimic de plajele din sud :D!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s